marți, 17 ianuarie 2017

Suedia, țara în care vei auzi la radio când se apropie o ambulanță sau o mașină de pompieri

Ambulanțele din Stockholm testează un sistem care întrerupe redarea postului de radio din sistemele audio din autovehicule, pentru a avertiza șoferii în timp util că se apropie o ambulanta sau o mașină de pompieri si că trebuie sa îi acorde prioritate de trecere. Soluția a fost dezvoltată de către studenții de la Univesitatea Tehnică Regală din oraș.

Sistemul este montat pe ambulante sau autovehiculele pompierilor si emite un avertisment vocal, iar un mesaj de tip text este afisat pe ecranul radioului masinilor din apropiere. Sistemul folosește un semnal radio FM care bruiază receptia radio și înlocuieste temporar cu un avertisment vocal programele din grila postului de radio ascultat in acel moment.

Sistemul, chiar daca nu acoperă toate scenariile posibile ( de exemplu, va fi capabil sa atentioneze doar pe soferii masinilor care au radiourile pornite ), are totuși și posibilitatea de a întrerupe redarea de continut audio furnizat de dispozitive mobile conectate prin Bluetooth la sistemul audio al autovehiculului.

Transmisia radio este trimisă de vehiculul de urgență pentru autoturismele din apropiere care sunt echipate sistem audio compatibil cu tehnologia RDS, un protocol de comunicații utilizat pentru a transmite mici cantități de informații digitale ( protocol frecvent utilizat pentru a afișa de exemplu numele postului de radio sau a unui cântec).

"De multe ori, șoferii au doar câteva secunde pentru a reacționa și a pentru a acorda prioritate de trecere vehiculelor de urgență. Timpul optim de avertizare este însă de cel puțin 10 până la 15 secunde. Muzica ascultată la volum sonor ridicat poate sa distragă atentia soferului, care nu va auzi în timp util sirenele si chiar se pot produce evenimente rutiere neplăcute. Deci dorim să atragem mai repede atenția șoferilor. Acest sistem are trei funcții: salvatorii vor ajunge mai repede la cei care au nevoie urgentă de ajutor, este îmbunatățită siguranța rutieră, iar mediul de lucru va fi mai bun pentru soferii autovehiculelor de urgență", au precizat inițiatorii proiectului.

Orașul va începe testarea sistemului pe un număr limitat de ambulanțe și mașini de pompieri, dar inițiatorii proiectului au planul ambițios de a-l extinde în toată Suedia în cursul acestui an.


Niciun comentariu despre subiectul „Suedia, țara în care vei auzi la radio când se apropie o ambulanță sau o mașină de pompieri”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile