miercuri, 27 mai 2015

Sezonul al doilea al serialului HALT AND CATCH FIRE, din 1 iunie 2015 la AMC

AMC a anunţat astăzi într-un comunicat remis către HD Satelit că va difuza în premieră al doilea sezon al serialului dramatic extrem de apreciat, “Halt and Catch Fire” din 1 iunie de la ora 23:00. Concentrat pe dezvoltarea industriei computerelor personale şi ajungând la primele zile ale internetului, drama surprinde spiritul unei lumi conduse de transformările rapide, atât tehnologice cât şi culturale.

“La momentul lansării AMC în Europa Centrală şi de Est, plănuiam să difuzăm noi programe cât mai repede posibil după debutul din SUA, astfel asigurându-ne că cele mai noi programe AMC sunt disponibile telespectatorilor noştri foarte repede în limbile lor materne. Suntem încântaţi să anunţăm premiera noului sezon din “Halt and Catch Fire”, primul serial care se va difuza la 24 de ore de la debutul de peste ocean”, a declarat Málnay B. Levente, CEO AMC Networks International – Europa Centrală.

“Halt and Catch Fire” este un serial din genul ficţiune – dramă, a cărui acţiune se petrece la mijlocul anilor ‘80 în lumea schimbătoare şi aflată în expansiune a computerelor. În primul sezon, fostul director IBM, Joe McMillan (Lee Pace) intenţiona să folosească tehnici de inginerie inversă pe produsul pilot, computerul personal IBM, forţându-i pe noii săi angajatori, Cardiff Electric să intre într-o nouă cursă pentru supremaţia pe piaţă. Bazându-se pe sprijinul lui Gordon Clark (Scoot McNairy), cândva un mare inginer care visează să creeze un produs revoluţionar, a soţiei lui, Donna (Kerry Bishé) şi a tinerei Cameron Howe (Mackenzie Davis), o visătoare copilă-minune a programării, echipa începe să umbrească liniile dintre inovaţie, amăgire şi fraudă corporativă, pe măsură ce încearcă să creeze un nou computer ce va schimba regulile jocului, având consecinţe dezastruase pentru angajatorii lor.

Al doilea sezon al dramei începe în anul 1985, la mai mult de un an de la evenimentele tumultoase din primul sezon, când Joe MacMillan a sfârsit prin a da foc unui camion plin de computere Cardiff Giant, ultima dintr-un lung şir de fapte auto-distructive care au pus în pericol destinele tuturor celor din jurul lui. Noul sezon se concentrează pe compania nou-înfiinţată a lui Cameron şi a Donnei, Mutiny, care începe să atingă succesul bazat pe cel mai revoluţionar concept – internetul. Întors dintr-un exil auto-impus şi având un nou legământ faţă de onestitate şi decenţă, Joe este un om schimbat care se concentrează pe vindecarea vechilor răni cu Gordon şi se îmbarcă la o nouă cruciadă tehnologică care va afecta în mod direct soarta noii companii, Mutiny. Într-un peisaj obsedat de tehnologie şi într-o lume cu conectare rapidă, „Halt and Catch Fire”  explorează teme ce ating direct în spiritul vremurilor moderne şi nu în ultimul rând, în dorinţa naturală umană de a lăsa o amprentă semnificativă în istorie.

Primul sezon al “Halt and Catch Fire” a fost primit cu entuziasm de către critici şi recenzenţi. Publicaţia New York Daily News a descris serialul ca fiind “ o dramă plină de viaţă cu ritm alert care îi umanizează pe acei tocilari de la începuturile computerelor”, iar The Hollywood Reporter a lăudat serialul “scenariu excelent, interpretare impresionantă şi un stil vizual cinematografic remarcabil”. US Magazine l-a numit “o dramă tehnologică surprinzător de antrenantă” şi CTNews.com a apreciat serialul, spunând că este “un amestec de genuri pus laolaltă într-un mod foarte elegant”.

“Pentru telespectatorii noştri pasionaţi şi criticii cărora le-a plăcut serialul în primul sezon – vă mulţumim sincer pentru sprijinul acordat. Sezonul al doilea nu va dezamăgi. Vom săpa şi mai adânc în aceste personaje pe care le-am creat, pentru a vă oferi toată profunzimea emoţională şi psihologică pe care o aşteptaţi de la “Halt and Catch Fire”, iar în acelaşi timp serialul va evolua în a deveni mai îndrăzneţ şi mai captivant” , a declarat Jonathan Lisco, showrunner şi producător executiv al serialului.

Oferindu-le telespectatorilor şansa să fie la curent cu întreaga acţiune, premiera celui de-al doilea sezon va fi precedată de un maraton de difuzare al celor zece episoade ale primului sezon “Halt and Catch Fire”, începând cu ora 15:00 pe 1 iunie.

“Halt and Catch Fire” a fost creat de Chris Cantwell şi Christopher C. Rogers şi îi are ca producători executivi pe Cantwell, Rogers, showrunner Jonathan Lisco (“Southland”) şi Gran Via Productions’ Mark Johnson (“Breaking Bad”, “Rectify”, Diner, Rain Man) şi Melissa Bernstein (“Breaking Bad”, “Rectify”). Pe lângă Pace, McNairy, Bishé şi Davis, din distribuţia celui de-al doilea sezon mai fac parte: Toby Huss (“The Adventures of Pete & Pete”, “Carnivále”) în rolul lui John Bosworth şi Aleksa Palladino (“Boardwalk Empire”) în rolul Sarei Wheeler. Roluri ce revin în serial în acest sezon sunt James Cromwell (“Boardwalk Empire”, “American Horror Story”) în rolul lui Jacob Wheeler şi Mark O’Brien (“The Republic of Doyle”) în rolul lui Tom Rendon.



Despre AMC Global

AMC Global, o unitate de afaceri a AMC Networks International, comemorează filmele preferate ale fiecărui gen şi decadă şi prezintă programe originale apreciate pentru a aduce telespectatorilor ceva mai profund, ceva mai bogat, Ceva mai mult. Reţeaua a creat unele din cele mai premiate serial din ultimii zece ani şi a redefinit poveştile dramatice. Pe lângă faptul că este distribuit prin America de Nord, AMC este disponibil în peste 115 ţări şi teritorii. AMC Global este o destinaţie de distracţie de primă clasă disponibilă în HD şi SD şi pe toate platformele, inclusiv on-air, online, la cerere şi pe mobil.

Despre AMC Networks International – Central Europe

AMC Networks International - Central Europe, o unitate de operare a AMC Networks International, este o companie lider internațional în domeniul audiovizualului și distribuției de posturi de televiziune tematice, cu accent pe piața din Europa Centrală și de Est. Portofoliul actual al AMCNI – Central Europe include 12 branduri de televiziune din 4 genuri - sport: Sport1, Sport2, SportM; copii: Minimax, Megamax; infotainment: Spektrum, TV Paprika, Spektrum Home; filme: AMC, Sundance Channel, Film Mania, Filmcafe. Televiziunile sunt programate pentru publicul, limbile și piețele locale și sunt disponibile pe numeroase platforme, inclusiv HD, on demand și dispozitive mobile.
AMC Networks International, divizia globală a AMC Networks, oferă programe de divertisment apreciate care ajung la abonații din peste 140 de țări și teritorii, inclusiv în Africa, Asia, Europa și America Latină. AMCNI conţine branduri globale, Sundance Channel și AMC, precum și posturi populare, recunoscute la nivel local, din diferite genuri.  În România, serviciile de Marketing şi distribuţie pentru AMC Networks sunt efectuate de Tematic Cable SRL.


Niciun comentariu despre subiectul „Sezonul al doilea al serialului HALT AND CATCH FIRE, din 1 iunie 2015 la AMC”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile